Liberalism şi aşteptare

Apropiatele alegeri din PNL Brăila mi-au stârnit interesul. Motivele sunt numeroase. Constantin Cibu a dat de înţeles, la un moment dat, că ar candida. După câteva piruete stângace, nereuşite, a declarat, în cele din urmă, că se înscrie în cursa pentru preşedinţie. Ceea ce uimeşte cel mai mult la acest aşa-zis politician este lipsa de fler politic. Incapabil de a gândi politic şi inabil în a transmite ceea ce nu a reuşit să gândească, Constantin Cibu face parte din acea mare familie care este premiată tocmai pentru că nu are performanţe. De altfel, nici nu cred că s-a considerat vreodată om politic. Probabil că, impresionat de mitologia populară care-l scotea geniu, s-a hotărât să devină primar având, mai degrabă, o nostalgie a exerciţiului de şef de echipă.

Citeste mai departe

Un poem de Diana Corcan

încet cândva acum

 

încerc să-mi amintesc în care noapte

am început să visez

într-o noapte roz de la începutul călătoriei

sau într-o zi puţin… mai vie…

o zi acoperită de gratii care se mişcau

Horia Roman Patapievici şi nebunia urii

Nici nu ştiu cum ar trebui să abordez chestiunea. Oricum aş face-o, am sentimentul inutilităţii. Când ura stă la baza “teologiei” populare, poporul nu doreşte decât sânge. Este suficientă o acuzaţie urlată din mulţime, venită de undeva, nu se ştie de unde, şi mulţimile înfierbântate se dezlănţuie. Ceea ce în orice popor nesmintit ar stârni amuzamentul, la noi determină frica. Pur şi simplu ţi se face frică.

Un poem de Diana Corcan

eram un poet prefăcut

mă prefăceam că iadul

e mult mai departe sub picioarele mele

adânc îngropat

şi că orice om ocupat

ajunge la el mai târziu

Republica privată “Bunea Stancu”

“Gânditor psiholog”, şef de partid, preşedinte de Consiliu Judeţean, afacerist, tenismen, constructor de poduri şi aeroporturi, masseur şi câte şi mai câte nu este Gheorghe Bunea Stancu! Evident, toate aceste fulminante succese nu s-ar fi realizat dacă personajul nostru pitoresc nu ar fi utilizat o serie de tehnici speciale printre care agramatisme duse până dincolo de suportabil, licitaţii bizare, invective etc.

Gheorghe Bunea Stancu reprezintă cazul tipic al individului neinstruit şi needucat care, fără a fi visat vreodată, s-a trezit brusc în vârful căpiţei de unde, privind de jur-împrejur, a constatat cât de mică-i lumea. De acolo, de pe cele mai înalte paie ale judeţului, s-a gândit să organizeze puţin treburile. Şi a luat câteva măsuri exemplare, aducându-şi în ajutor înjurătura, dispreţul şi forţa intimidantă a bădărăniei. El a introdus, astfel, în leşinata democraţie brăileană, sabotarea dezbaterii politice în spaţiul public. Oricine îndrăzneşte să spună ceva e făcut albie de porci şi ameninţat cu extincţia administrativă. Într-un spaţiu al ideilor, viziunilor şi argumentelor politice, Bunea Stancu aduce grosolănia de birt şi ţăţismul de coafor: pe Giana să n-o doară capul că nu mai ia plicul, Cibu e un bătrânel prăfuit, Costel Filip este dobitoc etc. Un al doilea element important în originala doctrină stanciană este reintroducerea “telefonului” în actul administrativ.

Citeşte mai departe

O povestire pe lună (II)

O noapte în Parnas

În acea seară, îndreptându-mă spre restaurantul Parnas şi trecând pe sub arcadele teilor din centrul  oraşului, am avut revelaţia, privind clădirile impunătoare, odată glorie a trecutului, deposedate astăzi de mascaroanele ce făcuseră materia esteticii de altă dată, da, eclectismul, aşadar am avut revelaţia păianjenului, tăcutului păianjen  ce-şi ţese pânza ca timpul anii. Mă aflam pe străduţa îngustă la capătul căreia urma să găsesc uşa Parnasului şi tocmai săltam uşor la gândul că digestia mea, sugestionată de cantităţile mari de lichide pe care le beau, ceaiuri, cafele, vin roşu, compoturi, îmi dăruise un dulce scaun ce-mi menajase hemoroizii, când, de sub portalul unei case, întunericul, oarecum tulburat de mişcarea unei siluete incerte, îmi spuse :

Agresivitatea industrializării şi inocenţa omului (etern) modern

Câteva observaţii…

DIANA CORCAN

 Am văzut de curând un film din cinematografia realistă italiană, Deserto Rosso,  a lui Michelangelo Antonioni, în care găseşti extraordinar de bine redată, cu ajutorul a două efecte puternice, zgomotul şi smog-ul, agresivitatea industrializării la începuturile ei şi efectele sale imediate.

George Ardeleanu

Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, Humanitas, 2009

Am vorbit despre această carte acum câteva luni, nu mai ştiu când… la un salon de carte care a avut loc la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”.

A trecut timpul şi azi mi-am dat seama cât sunt de ataşat de această carte şi, evident, de autorul ei. De fapt, de ce spun eu “evident”? Că nu-i obligatoriu… În fine.

Poem de DIANA CORCAN

când nimeni nu intervine

lui Virgil Mazilescu

vedeam un pui de vulpe cuibărit în fotoliu

cenuşiu

se temea să nu-l strig eu pe nume

Înapoi la identitatea ideologică?

Măi să fie! Cum aşa? Cum se poate întoarce PSD-ul la “identitatea ideologică” a partidului? Care identitate ideologică? Cea iliesciană, cea consfinţită în statut sau cea consacrată de baronii locali? După ce Cristian Diaconescu şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Adrian Năstase, acesta a anunţat că va prezenta un document legat de identitatea ideologică a partidului, astfel încât – citez! – “unii colegi să înţeleagă în ce partid se află”. Din echipa care se conturează mai face parte şi Victor Ponta, peştişorul alunecos al social-democraţiei româneşti. Victor Ponta a lansat deja o maximă antologică: intelectuali sunt toţi cei care au reuşit să citească mai mult de 10 cărţi. În plus, acelaşi Victor Ponta a mărturisit şi o speranţă a lui, legată de politica românească: trecerea lui Crin Antonescu la PSD.
Mă întreb oare ce înţeleg din toate astea baronii PSD din Brăila! Gheorghe Bunea Stancu, de pildă, cred că a rămas perplex când a auzit de această formulare ambiguă, bizară, a lui Adrian Năstase: identitate ideologică. Adică cum vizavi ca şi respectiv? Păi, are buletin de identitate, ca toţi oamenii, nu? Iar ideologiile – istoria ne-a dovedit-o! – fac rău la sănătate şi la buzunar.

Citeşte mai departe