Un interviu cu Bronisław Wildstein

de Roland Cătălin Pena, Adrian Călugăru

pe ILD (ÎN LINIE DREAPTĂ)

Bronislaw Wildstein s-a născut în 1952 şi este un publicist, jurnalist şi scriitor polonez, fost preşedinte al Televiziunii Poloneze în anii 2006-2007. A studiat filologia polonă la Universitatea Jagielona din Cracovia. Și-a început activitatea în opoziția anticomunistă în timpul studenției, în 1977, a fost unul dintre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată de la Cracovia. Bronisław Wildstein a fost membru activ al Masoneriei, însă ulterior s-a retras complet din orice participare la activitatea lojilor masonice. În septembrie 2006, Wildstein a fost decorat cu Crucea de Ofiţer al Ordinului Renașterii Poloneze, pentru activitatea din opoziția anticomunistă de către preşedintele Lech Kaczynsky.

 

- În Polonia, a fost reconfirmat un premier liberal, iar în Europa marea majoritate a Guvernelor sunt de dreapta. Ce impresie vă provoacă acest aspect ?

- În Polonia, este vorba despre o neînţelegere, care este în mod conştient prezentată. Dar şi în Europa există o problemă cu partidele conservatoare, de dreapta. Să observăm că în Anglia au ajuns la putere conservatorii, dar premierul Cameron nu a făcut niciun efort deosebit pentru a schimba legile, mai ales în domeniul cultural, pe care le-au introdus înainte laburiştii. Sunt foarte curios ce o să se întâmple acum în Spania. Şi mă tem că puterea actuală nu va avea curajul să retragă toate aceste schimbări fundamentale care au avut loc în domeniul cultural. Axul principal al conflictului care desparte dreapta de stânga în Europa, mai ales în Europa Occidentală, s-a deplasat acum în domeniul culturii. Dacă vorbim de domeniul economic, vedem că aceste diferenţe nu sunt mari, pentru că stânga, după căderea comunismului, a început să accepte piaţa liberă din cauza eşecului economic. Chiar dacă nu o face cu mult entuziasm, stânga acceptă piaţa liberă aşa cum dreapta a acceptat în oarecare măsură statul protector. Iar acum, stanga a tras conlcuzia că în prezent marele profet al stangii în Europa occidentală nu mai este Marx, ci Antonio Gramsci – o personalitate care a spus că fundamentul nu este economia, ci cultura. Tot el a mai spus că, pentru a se transforma radical realitatea, trebuie să ajutăm oamenii să se emancipeze de vechile obiceiuri culturale şi mai ales să se desprindă de religie. Şi acum, dacă privim situaţia din Polonia, avem aceşti liberali la putere, care s-au îndepărtat în mod absolut de principiile liberale, chiar şi în economie. Au promis că vor reduce impozitele şi le-au crescut. Au promis că vor trece la debirocratizare şi au mărit birocraţia. Au promis că vor elibera întreprinzătorii de tot felul de obligaţii şi de tot felul de reglementări şi le-au mărit.

 

Citeşte mai departe

Foto – Lansare “Poemul Singur”, DIANA CORCAN

Mesianisme politice şi pasiuni intelectuale – Vladimir Tismăneanu

Una din marile lectii ale secolului al XX-lea este ca ideile conteaza enorm, ca utopiile sociale si politice pot avea consecinte dezastruoase pentru indivizi reali supusi acestor capricii nascute din mintile inferbantate ale unor intelectuali cu pretentii mesianice. Doar aparent stinse, pasiunile revolutionare, inclusiv anti-capitalismul, anarhismul, colectivismul, anti-parlamentarismul, anti-liberalismul, marxismul de diverse orientari, continua sa pulseze in lumea de azi. Cum se explica rinocerizarea atator figuri stralucite in secolul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare, al orgiilor propagandistice si al planurilor cincinale?

 

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/11/16/mesianisme-politice-si-pasiuni-intelectuale-o-conferinta-la-washington/

http://www.contributors.ro/cultura/mesianisme-politice-si-pasiuni-intelectuale-o-conferinta-la-washington/

 

Lansare Gaudeamus 2011: Diana Corcan – Poemul singur

Dumincă, 27 noiembrie 2011, ora 13,30, la standul editurii Brumar.

Fotografii de la Reprezentanţa din Bucureşti a Uniunii Europene

Vernisarea expoziţiei “Memoria ca formă de justiţie. Memorialul Sighet”, deschisă şi la Parlamentul European, precum şi a expoziţiei “Rusaliile negre. Deportările din Bărăgan”, sub genericul “Memoria deportărilor din România”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Extraordinarul Olavo de Carvalho

Între Lucifer și Satana

 

Indiferent ce crezi sau spui, oricât de important, de elevat şi de frumos ți s-ar părea, este ceva gândit sau spus în cadrul realităţii, şi nu deasupra ei; nu este decât un nou eveniment întâmplat în fluxul temporal și cosmic în care ești târât ca și zilele, viețile, atomii şi galaxiile, şi nu o evadare miraculoasă în afara şi deasupra a tot ceea ce există. Deşi conţinutul intenţionat al acestor gânduri se referă la “tot”, la “Univers”, faptul că le gândești nu te pune mai presus de toate, ca pe un judecător suveran şi transcendent, ci doar imită, din interiorul imanenţei, acel aspect limitat al transcendenţei, la care te gandești în acel moment. Nici o fiinţă umană nu judecă Universul, întreaga realitate. Când el inventează sentințe care par să o facă, poate reuși cel mult să se judece pe sine însuși.

 

Citeşte mai departe

Cristian Preda – Rumânii fericiţi

Vot şi putere de la 1831 până în prezent

 

 

Vladimir Tismăneanu: „Nimeni nu cunoaste mai bine si mai profund decit profesorul Cristian Preda aventurile spatiului electoral romanesc din ultimele aproape doua sute de ani. Inarmat cu o redutabila cultura comparativa, atent la detalii, dar si la semnificatiile de lunga durata ale diverselor momente istorice explorate, autorul ne ofera un fascinant si indispensabil manual interpretativ al vietii politice romanesti de la debutul modernitatii democratice si pina astazi.”

 

O puteţi lua de aici.

“Caliban, du-te la şcoală!”

C. Rogozanu este amuzat de prefaţa lui Vladimir Tismăneanu la Omagiu Cataloniei de Orwell. Vladimir Tismăneanu îi răspunde.

Nu înţeleg în ruptul capului de unde are atâta şi atâta răbdare Profesorul Tismăneanu. Şi cum de-şi poate face timp pentru aşa ceva. Caliban nu se duce la şcoală, el vrea să coordoneze Şcoala. Caliban nu vrea să convingă, Caliban vrea să păcălească. Caliban e deştept, nu inteligent! Caliban a aflat că Lumea poate fi orice, deci de ce să n-o conduci? Caliban nu crede în nimic, de ce ar crede în Şcoală? Caliban se răzbună pentru că nu crede în nimic. Caliban va prinde şi ziua în care un alt Caliban îi va bea sângele dintr-o strachină, în plină şedinţă de Comitet Central, unde alţi Calibani plâng teatral de mila “muncitorilor”. In fine…

Singurul lucru care merită citit din toată tărăşenia – eu consider că nu s-a întâmplat nimic, decât puţin jeg pe care-l recomand terapeutic celui care l-a împrăştiat – e răspunsul lui Vladimir Tismăneanu la “miştoul” lui Rogozanu.

Redau un scurt fragment:

Aflu deunăzi că dl C. Rogozanu râde în hohote citind prefaţa mea la Omagiu Cataloniei de Orwell. Îmi dă şi lectii de istorie politică a secolului XX.  Mă acuza de pseudo-citare şi, de fapt, de mistificarea pozitiei lui Orwell. Există totuşi o consolare aici: dl Rogozanu a a ajuns în fine să citeasca Omagiu Cataloniei. Chiar daca destul de târziu pentru cineva care se prezinta drept critic al ideilor dreptei si promotor al celor de stânga.

I-a displacut teribil prefata mea. Mă aştept la alte mustruluieli cand va citi, daca va citi, ce-am scris despre 1984, tot ca prefata.  Banuiesc ca-i va sugera d-lui Silviu Lupescu sa scoata acele texte “daunatoare” din editiile urmatoare, tot asa cum se mira cu ceva timp in urma ca n-am eliminat in editia a II-a studiul introductiv de Dan Pavel la Reinventarea politicului (scris la editia I-a, in 1997, cred) pentru ca intre timp, nu-i aşa, Dan Pavel a facut şi a dres… Iată o proba ca dl Rogozanu ar putea lucra cu succes pentru un renăscut Minister al Adevarului (se numea candva Directia Presei si Tipariturilor, i.e., cenzura).  Mă (şi ne) învaţă ce a fost POUM (Partido Obrero de Unificacion Marxista), ba chiar si ce-a fost Razboiul Civil din Spania. Mai demult imi reprosa ca n-am crescut langa lunca Siretului (ma rog, o imputare nu tocmai marxista…)

Perfect adevarat, imi fac aici mea culpa, dar am crescut intr-o familie pentru care amintirea Razboiul Civil spaniol era cat se poate de vie si dureroasa. Tatal meu si-a pierdut bratul drept in batalia de pe raul Ebro, in 1938. Avea 25 de ani, franchistii au tras cu gloante dum dum (interzise prin conventii internationale), a fost ranit şi exista riscul sa sara in aer. Bratul i-a fost amputat pe front, la un punct sanitar, fara anestezie.

Mama, studenta la medicina in anul III, era infirmiera la Spitalul International unde a fost apoi tratat. Doctorul, de fapt directorul spitalului, un social democrat german, se numea Glaser. Fiica sa, Erika (ai carei parinti au murit in timpul bombaradarii Londrei de catre nazisti), avea sa fie ulterior adoptata de Noel Field, personaj enigmatic implicat in marile procese din anii 50.  Sub numele Erika Wallach, avea sa scrie ea insasi o carte cutremuratoare despre propria experienta carcerala in RDG.  Mama mea a fost apropiata de Erika si a sperat sa o revada vreodata in viata. Nu s-a intamplat.  Marea jurnalistă Flora Lewis de la International Herald Tribune a cunoscut-o bine pe Erika cu care a stat de vorba pentru cartea ei despre Noel Field. Am discutat cu Flora Lewis despre Erika si despre războiul din Spania la Budapesta, in martie 1999, cand a venit la conferinta “Between Past and Future: The Revolutions of 1989 and their Aftermath” (organizată la CEU împreuna cu Sorin Antohi).  În acest ciudat veac douazeci, totul se leagă, urmând parcă o logică borgesiană…

Ca mare mutilat de razboi, tatal meu a facut parte, impreuna cu mama, din grupul care a ajuns in URSS in septembrie (sau poate octombrie) 1939, după înfrangerea taberei republicane si perioada petrecuta la Gurs în lagarul de refugiati din Franta (despre acele lagare si acei refugiati de nimeni doriti, “scum of the Earth” , a scris Koestler; intr-un asemenea lagar marele scriitor a compus prima versiune din ceea ce avea sa devina Darkness at Noon).  Pe acelasi vapor se aflau unii membri guvernului republican, intre care Juan Comorera (altii plecasera spre Mexic).  La Leningrad, pe demnitarii Republicii invinse ii asteptau Dimitrov si conducerea Internationalei a III-a (tezaurul fusese de-acum acaparat de Kremlin).  Din partea PCdR a venit secretarul general, Boris Stefanov, care, desi anti-fumator fanatic, i-a oferit tatalui meu un pachet de tigari. In anii razboiului, ai mei s-au imprietenit cu comunistul spaniol Ramon Mendezona, ulterior membru al Biroului Politic. Erau la Moscova cand a murit (s-a sinucis?) Jose Diaz, secretarul general al PC Spaniol in anii Razboiului Civil. Mendezona a participat, din cate tin minte, la inmormantarea tatalui meu. Am fost eu insumi coleg de clasa si apropiat prieten la inceputul anilo 60 cu Alejandro Pujolar, fiul lui Federico Melchior, alt personaj important in ierarhia comunismului spaniol, directorul lunarului teoretic Nuestra Bandera. Familia lui Alex (asa ii spuneam noi) venise din Franta, cred ca in 1961, cand generalul de Gaulle decisese expulzarea militantilor comunisti spanioli. Mama sa era pictorita, un frate, Carlos, avea sa studieze regia de film la Moscova.  Locuiau intr-un apartament din blocul in care se afla reprezentata firmei aeriene Sabena.  Au revenit in Franta dupa 1966. L-am mai revazut o singura data pe Alex, cred ca in 1970, era intr-o scurta vizita in la Bucuresti. In anii 70 am citit, gratie prietenului meu Radu Stern, cartea lui Semprun Autobiografia lui Federico Sanchez. Era tradusa in romaneste “numai pentru uz intern” cum se spunea in acea vreme.  Circula clandestin, o citeau cei cativa aficionados ai literaturii deziluziei si desteptarii.  Ultima carte pe care o citea mama mea in momentul cand s-a stins din viata era L’ecriture et la vie de Semprun.  Vorbeste acolo despre Buchenwald si despre felul cum rememora, ca exercitiu de supravietuire, pasaje din Geschichte und Klassenbewusstsein, cartea mesianic-marxista a tanarului Lukacs. O carte fara de care nu poti pricepe nimic din aventura intelectuala a veacului al XX-lea (Zizek o considera una din cartile sale de capatai, iata poate o ratiune pentru admiratorii sa o citeasca).

Citiţi mai departe aici.

Sau aici:

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/07/27/hohotele-de-ras-ale-domnului-rogozanu-sau-cum-se-desfigureaza-istoria-secolului-xx/

Rusaliile Negre – Deportarea în Bărăgan

* este titlul vernisajului unei tulburătoare expoziţii de fotografie, având în centrul ei una dintre marile tragedii produse de regimul comunist din România – deportările * evenimentul va avea loc luni, 12 septembrie, cu începere de la ora 16.30, la Teatrul “Maria Filotti” * cu această ocazie, va fi prezentă la Brăila scriitoarea Ana Blandiana, preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică

 

Luni, 12 septembrie, cu începere de la ora 16.30, Teatrul “Maria Filotti” va fi gazda unui exerciţiu de memorie. Este vorba despre vernisajul unei tulburătoare expoziţii de fotografie, având în centrul ei una dintre marile tragedii produse de regimul comunist din România, în speţă deportările. Titlul expoziţiei: “Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”.
“Expoziţia «Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan» este alcătuită din 28 de panouri în care sunt expuse cronologic şi tematic: situaţia internaţională din anii 50 (ruperea lui Tito de Kominformul stalinist),
elaborarea planului de «dislocare», alcătuirea «listelor negre», pregătirea şi executarea deportării, viaţa în Bărăgan, clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca, înmormântările, în sfârşit «Domiciliul obligatoriu». Textele explicative sunt completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, toate provenind din banca de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Mărturiile personale sunt transcrieri ale înregistrărilor făcute de colaboratorii CISAC, în cadrul vernisajului fiind lansat şi un audiobook cu fragmente de amintiri”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Academia Civică.
La eveniment vor participa reputata scriitoare Ana Blandiana, preşedintele Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică, istoricul şi scriitorul Romulus Rusan, directorul ştiinţific al Centrului de Studii din cadrul Fundaţiei Academia Civică (CISAC), şi tânăra cercetătoare Ioana Boca, directorul executiv al Consiliului Director al Fundaţiei Academia Civică.
De asemenea, cu ocazia acestui vernisaj, va fi lansată în premieră ultima carte apărută la editura Fundaţiei Academia Civică: “Morţi fără morminte în Bărăgan (1951-1956)”, avându-l pe post de coordonator pe Romulus Rusan, în colaborare cu Angela Bilcea, Ioana Boca, Andreea Cârstea şi Virginia Ion.
La eveniment vor vorbi Romulus Rusan şi Juvenale Harabagiu, fost deportat, care locuieşte în prezent la Brăila.
“Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” este o expoziţie ce nu trebuie ratată, pentru că înainte de-a fi o funcţie cerebrală, memoria este un fapt de conştiinţă, dar mai ales o probă de credinţă!

 

Dan Tapalagă – Generaţia fără însuşiri

Jucând cu dibăcie comedia „imparţialităţii“, jurnalistul fără convingeri se adaptează rapid, în funcţie de conjuctură, întrucât şi-a lăsat spaţii largi de manevră. Dacă azi se taie pensii şi salarii, vor fraterniza unsuros cu poporul, deoarece „uman, cultural şi intelectual“ se declară, după cum am aflat, de stânga. Empatizează cu suferinţa celor mulţi, se luptă în numele lor cu puterea şi cu tagma jefuitorilor.
Dacă mâine discutăm despre efectele crizei, vor plânge abundent şi uleios pe umerii oamenilor de afaceri terorizaţi de incompetenţa guvernului. Doar îi ştiţi.

 

Soluţia este încurajarea noii generaţii de jurnalişti / scriitori / comentatori şi analişti să-şi asume lejer identitatea, să-şi expună credinţele fără teamă, complexe sau calcule meschine.

Aici.