“Cartea şoaptelor” politice

Varujan Vosganian a venit la Brăila să lanseze ultima sa carte: “Cartea şoaptelor”. Lansarea a avut loc la Teatru. De obicei, se merge la o lansare de carte pentru a afla despre ce este vorba. Ce-i cu cartea, ce-i în ea, ce tratează (dacă tratează ceva), dacă există opinii critice, dacă şi dacă…

Facerea vinului la români…

… puncte-puncte de mamă culturală

În „Dumnezeu s-a născut în exil”, Vintilă Horia îl înfăţişează pe Ovidiu, exilat de Augustus la Tomis, debutând cu două constatări: 1.- ceea ce se înţelege la Roma prin „om”, la Tomis înseamnă un animal cu două picioare, lipsit de simţăminte şi de raţiune; 2. la Roma ar fi jurat că viţa nu poate „odrăsli” sub Carul Mare.

Ovidiu intra uneori în cârciumile din Tomis, cele înşirate pe uliţele care coborau spre port, unde, mai mereu, se iscau bătăi straşnice – „Zeii nu se băteau cu mai multă bărbăţie!” –, acompaniate de un întreg repertoriu: câte un marinar din Samos zburând printr-o fereastră ca o minge, femei ţipând, câte un rănit horcăind supărat, butoaie şi amfore sparte, vinul roşu curgând până în stradă, thermopolae (cârciumari) năuci, înjunghiaţi sau făcuţi piftie şi ei. Dar vinul era bun, spunea Ovidiu. Motivul era unul simplu: era adus din insule. Cât priveşte vinul locului, comercializat doar de „unii” cârciumari, era mai „acru”, însă suficient de tare. O primă informaţie demnă de a fi reţinută – Ovidiu a ascultat cu luare aminte – era aceea că geţii erau mari băutori şi că îşi îngropau viile, în timpul iernii, ca să nu îngheţe. Mai mult, în perioada gerurilor năprasnice, după ce plesneau amforele, spărgeau vinul solidificat în bucăţi pe care le ţineau lângă foc până redeveneau lichid. Oricum, pe lângă primitivismul absolut al „bucătăriei” – geţii nu cunoşteau decât două feluri de mâncare: carnea fiartă şi carnea friptă -, se observa o pasiune, dusă până la violenţă, în jurul vinului.

Editorial în “Obiectiv-vocea Brăilei”

Este foarte periculos, în plină democraţie, să vorbeşti de rău poporul. Ceea ce se şopteşte cu teamă pe la colţurile străzilor, ceea ce se urlă batjocoritor în petrecerile private, cu uşile închise, Liviu G. Stan face public direct pe pagina întâi a Obiectivului de astăzi.

Citiţi AICI.

Citiţi

poemele Dianei Corcan, apărute în revista literară “Luceafărul de dimineaţă”, nr. 34-35/2009.

 

Posibilitatea – MARIAN COMAN

Marian Coman face parte din categoria acelor scriitori neangajaţi, nereceptivi la chemările „ultimului val” sau ale „fluxului rodnic”. Are stofă de „fluturaş”, după cum îl numeşte Mihai Iovănel, cu precizarea că sensul pe care i-l atribui nu are conotaţia de uşurel/uşuratic, ci aceea de imun la orice altceva în afară de sugestiile propriilor intuiţii. De aceea, probabil, provoacă atâtea confuzii şi stârneşte atâtea contradicţii. Unii includ cartea sa de debut, „Nopţi albe, zile negre”, în categoria fantasy, alţii consideră „Testamentul de ciocolată” o carte-cult, sau măcar posibilitatea de a deveni aşa ceva, oricum s-ar întâmpla asta. Cum premiile obţinute de Marian Coman se învârt undeva în zona fenomenului sf românesc, debutul său literar are loc în suplimentul „Supernova”, textele sale sunt incluse rapid în antologii ca „România SF 2001”, „Quasar 001” etc, tentaţia şi predispoziţia de a intra în cărţile lui sunt înghiţite rapid de o psihologie a etichetei. Dar mariajul acesta nefericit se termină repede, din chiar momentul lecturării unei prime pagini. Şi dacă nu te opreşti în loc prea mult pentru a lămuri misterul unor revendicări literare din cele mai neaşteptate, poţi avea parte de o lectură plăcută, care curge lin, ghidată în permanenţă de un text fluent, amprentat de un ton sensibil delicat ce te transformă, dacă vrei, dintr-un cititor-tiran într-unul la fel de delicat.

FEDERICO FELLINI

La plimbare cu luna

traducere de Aura Puran

“Cinematograful este o formă divină de povestire a vieţii. Nici o altă meserie nu permite crearea unei lumi care să semene într-atât cu cea pe care o cunoaştem, precum şi cu alte lumi necunoscute, paralele, concentrice.

Pentru mine, locul ideal este studioul CINECITTÀ – pustiu.”

“Bătrâneţea. Memoria începe să mă lase. Uneori trebuie să depun mari eforturi ca să-mi amintesc numele unor persoane ori anumite cuvinte. Pe vremuri socoteam că la bătrâneţe voi citi cărţile care m-au aşteptat credincioase, că voi umbla prin muzee în care n-am fost niciodată, că voi vedea India, Tibetul. Am un prieten la Benares; ne scriem mereu. Odată mi-a spus că prin forţa sa mentală a reuşit să-mi materializeze un «dublu» în grădina casei sale. Minunea aceasta mi-a tăiat cheful de a-i mai face o vizită.

Un poem de DIANA CORCAN

poarta oraşului

Moto: “Nu crede c-ai să pleci vreodată în

                                        alt loc, la alte mări!

               Oraşul va porni pe urma ta.” -    KONSTANTINOS KAVAFIS

 

încă mă gândesc că dacă aş pleca din oraş

într-o noapte

cu o pereche de ochelari cenuşii (cum purtau caii

înainte să fie goniţi din oraş)

cu o perucă de cânepă

şi cu paşi mici

am să aud sigur muzica aceea pe care o cântă

la pian o fiinţă moartă

Virgula de la Brăila

Speranţa moare ultima, dar moare şi ea în cele din urmă. Cam asta am simţit auzind de “virgula de la Brăila”.
Aşadar, la Brăila, există infiltrat în PDL un tip care pune virgule şi schimbă sensul politicii pedeliste. Aşa a declarat Gabriel Sandu. Şi a mai declarat, misterios şi grav, că va rezolva problema asta. Despre anumiţi oameni din cadrul PDL Brăila, care fac politică PSD, ne-a mai amintit şi Gheorghe Chiru. Dar de ceva timp, de Gheorghe Chiru nu se mai aude nimic. Se merită a fi precizat că, în afară de Gheorghe Chiru, nu am mai auzit niciun membru PDL exprimându-şi public convingerile antipesediste şi anticomuniste… de fapt, n-am auzit niciun pedelist brăilean care să aibă vreo convingere, una, oarecare.

Citeşte mai departe

Un cadou, două daruri

Am primit două cărţi de la un prieten foarte tânăr, inteligent şi pesimist. Ştiţi ce se întâmplă când se combină inteligenţa cu pesimismul? Ei bine, nu vă spun.

Primo – Spectatorul angajat. E vorba de Raymond Aron, într-un interviu cu Jean-Louis Missika şi Dominique Wolton. Cartea e apărută în editura Nemira, în biblioteca de politică, colecţie coordonată de Cristian Preda. Traducerea îi aparţine Mirunei Tătaru-Cazaban.

Barbarii

Eseu despre mutaţie, de ALESSANDRO BARICCO, editura Humanitas, 2009

Prezentare de carte

de DIANA CORCAN

Moto: „Poate că braţul care a devenit

             înotătoare nu-i un cancer, ci

             începutul unui peşte.”

„Fotografia devenirea şi, inclusiv din acest motiv, fotografiile lui au ieşit mereu, ca să spun aşa, un pic mişcate, (…), la drept vorbind, insuportabile pentru cei ce le priveau”, spune Baricco într-un epigraf de început, cu plus de admiraţie, când se referă la Walter Benjamin, cel care, pe lângă un mare critic literar, a fost un om care n-a încercat să înţeleagă ce e lumea, ci, cu mult mai mult: ce e pe cale să devină ea. Acelaşi pas curios, premonitoriu îl face şi Alessandro Baricco în eseul de faţă.

„Barbarii” sau „Eseu despre mutaţie” nu este o pledoarie pentru vechile valori, nu este o nostalgie după vechile gesturi, este o încercare răbdătoare (nedisperată) în a le înţelege geneza şi devenirea. Şi cum gesturile aparţin întotdeauna omului, acesta trebuie să fie înţeles, dar nu oricum, ci în contextul lui istoric şi în condiţiile lui de dezvoltare.