traducere de Ion Mircea, postfaţă de Claudia Tiţa-Mircea, Polirom, 2000
Avem un adevărat puzzle al arhetipurilor comportamentale – “omul medieval”, “omul Renaşterii”, “omul bizantin” etc. Istoria mentalităţilor pare a redescoperi, la începutul celui de-al treilea mileniu, diferenţa salvatoare. Pornind de la Philippe Aries, care, referindu-se la două epoci istorice, recurge la “deosebirea dintre două tablouri sau două simfonii”, putem concluziona că, în cele din urmă, vorbim de o diferenţă “de natură estetică”.
Societatea bizantină este un pendul care oscilează între conformism şi individualism, având ca reper şi obiect al contrareacţiei criza lumii antice.
GUGLIELMO CAVALLO: “Cetăţean al unei lumi terestre care nu e decât proiecţia palidă a celei celeste, omul bizantin îşi trăieşte individualismul într-o ordine ierarhic constituită, în respectul faţă de valorile tradiţiei, cântând dreapta măsură, fără a se sustrage însă fascinaţiei şi ororii exceselor; el este moştenitorul orgolios al unui imperiu care-şi calcă în picioare vrăjmaşii pentru că are de partea sa puterea lui Hristos.”
Volumul cuprinde 10 capitole, scrise de autori diferiţi: Săracul, Ţăranul, Soldatul, Dascălul, Femeia, Omul de afaceri, Episcopul, Funcţionarul, Împăratul, Sfântul.
