Ochii din buzunare

Acesta este titlul cărţii de debut a lui Dan Bistricean. Volumul cuprinde 50 de poeme, structurate în 2 cicluri: “Trăsuri onirice” şi “Capitulări”.

Dan Bistricean a avut până acum un parcurs care, lesne, ar putea fi interpretat ca fiind sinuos. Dar abordarea a fost rapidă, frustă, fără volute şi epiloguri inutile. A sărit din Bucovina drept în Brăila şi din cochetăria cu filozofia direct în negocierea cu religia. Pe ultima turnantă a ultimului sprint, s-a lăsat agăţat de poezie. Am folosit premeditat termeni consacraţi “categoriilor”, pentru o mai uşoară asimilare a personajului şi o mai dificilă percepţie a conţinutului. În rest, despre critică, numai de bine.

Închei, dar nu înainte de a reproduce finalul poemului “Întâmplare obişnuită”:

acum sunt bogat

mort

şi bogat.

 

5 Responses to Ochii din buzunare

  1. :) ) Ahaaa. Asta era! Multumesc mult. Marturisesc sincer ca m-ai naucit oleaca. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate!

  2. cristian spune:

    Sa traiesti! Ce sa te nauceasca? E facuta s/o pricepem numai noi. Felicitari!

  3. Nascut in comuna Jirlau,judetul Braila,la 19 aprilie 1962,fiul lui Tudor si al Elena.A fost primul lor copil din cei 5 care a terminat liceul cu nota maxima 10 in anii 1969-1981,fiind admis,pentru continuarea studiilor la facultatea de litere pe care a terminato in anul 1986.A fost fondatorul ziarelor,,Viata Faureiului”si,,Orizonturi”,in anul 2004,ziare de informare si activitate culturala de pe intreg teritoriu al judetului braila.A lucrat in cadrul Directiei Publice Faurei(1982),Redactor la revista,,Ecran Magazin”,Brasov(1988),Director Executiv la ziarul,,Viata Faureiului”(2000),Director la ziarul,,Orizonturi”Faurei,(2003),Redactor la ziarul,,Monitorul de Braila”Subredactia Faurei(2004),Redactor la ziarul,,Roman in lume”MADRID,SPANIA(2005),Redactor la revista,,Amurg Sentimental”Bucuresti(2007),Redactor la revista,,Sens”Buzau(2010)Afrecventat doua cenacluri din tara;ALEXANDRU SAHIAdin Buzau in anii 1977-2001,si Amurg Sentimental din Bucuresti 2004-2007.Ca recompensa pentru bogata activitate culturala si publicistica i-a fost acordat diploma de,,Om al anului 2002″,din patrea Consilului Local Faurei.O alta ar mai fi (din cele de peste 50 de premii),,Diploma de Excelenta”acordata pe 1 noiembrie 2008, de catre EDITURA,,Sens”pentru cel mai bun volum de poezie,,FALIMENT SENTIMENTAL”.Cei care au scris despre TRANDAFIR SIMPETRUau fost:Valeriu Gorunescu,Ion Machidon,Marin Ifrim,Stefan Dima,Adrian Paunescu,Dumitru Istrate Ruseteanu,Eugen Cojocaru,Nicolae Rotaru,Geo Dumitrescu,Mircea Micu,Marin Sorescu,Constantin Sorescu,Vintila Anastasescu,Armanda Filipine,Rodica Oana,Alex. Stefanescu,Gheorghe Secareanu,Dan Verona etc.A scris 13 carti de poezie si 2 romane.CARTI DE ACELASI AUTOR: 1.SUFLETE INGHETATE-Poezii,Ed.Alma-Galati 1999 2.PRIZONIERII UMBREI-Poezii,Ed.Braila 2001 3.DEZLACRIMAREA NOPTILOR-Poezii,Ed.Setra,Braila 2001 4.PRIVESTE VISAND IUBITO-Poezii,Ed.Setra,Braila 2002 5.FURIA INGERILOR-Poezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2003 6.IN PAS CU OROLOGIU-Pozezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2003 7.AVENTURA CU MOARTEA-Poezii,Ed. Amurg Sentimental,Bucuresti 2004 8.PERORAND PRINTRE FLUTURI-Poezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2005 9.TINERETE FURATA-Roman,Ed. Amurg Sentimental Bucuresti 2005 10.TREPTE DE LUMINA-Poezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2006 11.STATORNICE CLIPE-Poezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2006 12.PRIVIGHETORI DE ROUA-Poezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2008 13.PASAPORT SPRE LIBERTATE-Poezii,Ed.Amurg Sentimental,Bucuresti 2003 14.FALIMENT SENTIMENTAL-Poezii,Ed.Teocora,Buzau 2009 15.FAUREI-DRAGOSTEA MEA-Insemnari,Ed. Anca Print.Buzau 2010

  4. SARBU FILIMON spune:

    Era angajat muncitor la sapat santuri la primarie.De unde facultate.O minciuna fara margini.TALENT ZERO BARAT.Sanpetru si Dumitru Istrate Ruseteanu absolventi de scoli profesionale si autori inspirati din operele citite.In rest o rusine pentru cultura buzoiana.Ii putem oare ajeza langa Ion Gheorghe,Gh.Istrate , Florentin Popescu sau Nicolae Jinga ?Scoateti aceste ispite din literatura buzoiana .

    • nikolas spune:

      Eu i-am cunoscut pe ambii.Esti la pamant cu cele afirmate,o zdreanta de comunist.Intai cunoaste omul si apoi comenteaza esti departe de realitate.Gunoaie ca tine domnule SARBU FILIMON sunt pe toate drumurile.Semneaza un anonim

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.